'Tânăr, frumos, puternic şi, la acea vreme, deja înstărit, Simeon se îndulcea de viaţă. În sat era iubit pentru firea sa bună, paşnică şi veselă, iar fetele îl priveau ca pe un soţ de dorit. Iar el s'a lăsat atras de una dintre ele şi, fără să fi fost încă vorba de căsătorie, într'o seară târziu s'a petrecut cu ei <<obişnuitul>>.
Este de însemnat în această privinţă că a doua zi, de dimineaţă, când lucra cu tatăl său, acesta îi spuse liniştit: <<Fiule, unde erai aseară? Mă durea inima>>.
Blândele cuvinte ale tatălui se înfipseră în sufletul lui Simeon, şi mai târziu, amintindu-şi de dânsul, Stareţul spunea: <<Eu la măsura tatălui meu nu am ajuns. Era cu totul neştiutor de carte, şi până şi "Tatăl nostru" îl rostea cu o mică greşală, căci îl învăţase în biserică, după ureche; însă era un om blând şi înţelept>>.
Familia lui era numeroasă: tatăl, mama, cinci fii şi două fiice. Trăiau împreună şi în armonie. Fraţii mai mari lucrau cu tatăl. Într'o zi, în vremea secerişului, lui Simeon îi venise rândul să gătească prânzul pentru câmp. Era vineri. Uitând că era vineri el a fiert carne de porc, şi toţi au mâncat. Trecu de atunci o jumătate de an şi, iarnă fiind, la un oarecare praznic tatăl îi spuse lui Simeon cu un uşor surâs:
- Fiule, îţi aminteşti că la câmp mi-ai dat carne de porc? Şi doar era vineri; ştii, atunci am mâncat-o ca pe un stârv.
- Dar de ce nu mi-ai spus atunci?
- Fiule, nu am vrut să te tulbur!
Povestind astfel de întâmplări din viaţa sa în casa tatălui, Stareţul adăuga: <<Iată, aşa un stareţ mi-aş dori să am: el niciodată nu se mânia, totdeauna era cumpătat şi blând. Gândiţi-vă, o jumătate de an a aşteptat clipa potrivită, şi ca să mă îndrepteze, şi ca să nu mă tulbure.'
(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)
