Viaţa Cuviosului Siluan - II

    'Tânăr, frumos, puternic şi, la acea vreme, deja înstărit, Simeon se îndulcea de viaţă. În sat era iubit pentru firea sa bună, paşnică şi veselă, iar fetele îl priveau ca pe un soţ de dorit. Iar el s'a lăsat atras de una dintre ele şi, fără să fi fost încă vorba de căsătorie, într'o seară târziu s'a petrecut cu ei <<obişnuitul>>.
     Este de însemnat în această privinţă că a doua zi, de dimineaţă, când lucra cu tatăl său, acesta îi spuse liniştit: <<Fiule, unde erai aseară? Mă durea inima>>.
     Blândele cuvinte ale tatălui se înfipseră în sufletul lui Simeon, şi mai târziu, amintindu-şi de dânsul, Stareţul spunea: <<Eu la măsura tatălui meu nu am ajuns. Era cu totul neştiutor de carte, şi până şi "Tatăl nostru" îl rostea cu o mică greşală, căci îl învăţase în biserică, după ureche; însă era un om blând şi înţelept>>.
     
     Familia lui era numeroasă: tatăl, mama, cinci fii şi două fiice. Trăiau împreună şi în armonie. Fraţii mai mari lucrau cu tatăl. Într'o zi, în vremea secerişului, lui Simeon îi venise rândul să gătească prânzul pentru câmp. Era vineri. Uitând că era vineri el a fiert carne de porc, şi toţi au mâncat. Trecu de atunci o jumătate de an şi, iarnă fiind, la un oarecare praznic tatăl îi spuse lui Simeon cu un uşor surâs:
     - Fiule, îţi aminteşti că la câmp mi-ai dat carne de porc? Şi doar era vineri; ştii, atunci am mâncat-o ca pe un stârv.
     - Dar de ce nu mi-ai spus atunci?
     - Fiule, nu am vrut să te tulbur!
    Povestind astfel de întâmplări din viaţa sa în casa tatălui, Stareţul adăuga: <<Iată, aşa un stareţ mi-aş dori să am: el niciodată nu se mânia, totdeauna era cumpătat şi blând. Gândiţi-vă, o jumătate de an a aşteptat clipa potrivită, şi ca să mă îndrepteze, şi ca să nu mă tulbure.'
(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul,  traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)

Cuviosul Siluan-Persoana-Ipostas

    'Ce am întâlnit eu în Sfântul Siluan, şi ce a izbit atât de tare, mai târziu, conştiinţa mea? În Stareţ ne este dată experienţa persoanei, iar ceea ce scrie acest părinte se arată deja a fi chipul ipostatic al fiinţei (...)
  
    Iată, această persoană-ipostas-Siluan- avea lacrimi pentru prigonitori, ca reacţie firească a lui faţă de prigoana ce se dezlănţuia împotriva Bisericii Ruse, precum şi în alte părţi ale lumii, împotriva lui Hristos: "Dă, Doamne, în Duhul Sfânt, tuturor acestor oameni să te cunoască!" Iată rugăciunea persoanei-ipostas!(...)
  
    Ce m'a uimit pe mine în omul acesta, Siluan?- În el vedeam cu adevărat asemănarea cu Dumnezeu: trăia suferinţa fiecărui om cu care vorbea sau cu care avea vreo legătură. În toate greutăţile vieţii, el împreună-pătimea cu omul. Dar atunci când rămânea de unul singur se ruga pentru întregul Adam. El nu gândea că mântuirea pe pământ s'ar putea "rostui" fără ca toţi să cunoască pe Dumnezeu în Duhul Sfânt... Iertaţi-mă ca să zic aşa, dar când m'am întâlnit cu el şi când a zis: "Veniţi la mine şi să stăm de vorbă", atunci am gândit că omul acesta, ce primise de la Dumnezeu astfel de dăruiri, este un dar îmtregii omeniri.'
(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuvântări Duhovniceşti I,  traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)

Faceți căutări pe acest blog