'Ce am întâlnit eu în Sfântul Siluan, şi ce a izbit atât de tare, mai târziu, conştiinţa mea? În Stareţ ne este dată experienţa persoanei, iar ceea ce scrie acest părinte se arată deja a fi chipul ipostatic al fiinţei (...)
Iată, această persoană-ipostas-Siluan- avea lacrimi pentru prigonitori, ca reacţie firească a lui faţă de prigoana ce se dezlănţuia împotriva Bisericii Ruse, precum şi în alte părţi ale lumii, împotriva lui Hristos: "Dă, Doamne, în Duhul Sfânt, tuturor acestor oameni să te cunoască!" Iată rugăciunea persoanei-ipostas!(...)
Ce m'a uimit pe mine în omul acesta, Siluan?- În el vedeam cu adevărat asemănarea cu Dumnezeu: trăia suferinţa fiecărui om cu care vorbea sau cu care avea vreo legătură. În toate greutăţile vieţii, el împreună-pătimea cu omul. Dar atunci când rămânea de unul singur se ruga pentru întregul Adam. El nu gândea că mântuirea pe pământ s'ar putea "rostui" fără ca toţi să cunoască pe Dumnezeu în Duhul Sfânt... Iertaţi-mă ca să zic aşa, dar când m'am întâlnit cu el şi când a zis: "Veniţi la mine şi să stăm de vorbă", atunci am gândit că omul acesta, ce primise de la Dumnezeu astfel de dăruiri, este un dar îmtregii omeniri.'
(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuvântări Duhovniceşti I, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu