'Vieţuit-a pre pământ un om, bărbat de uriaşă putere a duhului, numele lui - Simeon. Îndelungă vreme se ruga el cu nestăvilit plâns: <<Miluieşte-mă>>; dar nu-l auzea Dumnezeu. 
Luni de zile a petrecut într'o astfel de rugăciune, iar puterile sufletului i s'au sleit; a ajuns până la deznădejde, şi a izbucnit în strigăt: <<Eşti de neînduplecat!>> Iar când, cu aceste cuvinte, în sufletul său istovit de deznădejde încă ceva s'a sfâşiat, dintr'o dată, pentru o clipită, a văzut pre Hristos cel Viu; o flacără i-a umplut inima şi întreg trupul cu atâta putere, încât dacă vedenia s'ar fi prelungit încă o clipă, ar fi murit. De atunci el niciodată nu a mai putut uita acea negrăit de blândă, nemărginit de iubitoare privire a lui Hristos, plină de bucurie şi de o covârşitoare pace, şi următorii îndelungaţi ani ai vieţii sale a purtat necontenit mărturia faptului că Dumnezeu dragoste este, dragoste nemărginită, de necuprins (...) Rari asemenea marturi, pentru că nu este nevoinţă mai grea, mai dureroasă, decât nevoinţa pentru dragoste; pentru că nu este mărturie mai înfricoşată decât mărturia pentru dragoste; pentru că nu este propovăduire mai smintitoare decât propovăduirea iubirii (...)
Despre dânsul, despre acest martur al Dumnezeieştii iubiri ne este cuvântul.'
(fragment preluat din Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu