Viaţa Cuviosului Siluan - VII

     'În timpul armatei s'a arătat din nou puterea sfatului său şi a bunei sale înrâuriri. Într'o zi în clădirea batalionului vede un soldat care-şi terminase stagiul şezând mâhnit pe patul său, cu capul plecat. Simeon s'a apropiat de el şi i-a zis:
       - Cum şezi aci mâhnit, şi nu te bucuri ca şi ceilalţi că ţi-ai încheiat armata şi acum te duci acasă?
      - Am primit o scrisoare de la ai mei, zise soldatul; spun că între timp soţia mea a născut. După puţină tăcere, clătinând din cap şi cu o voce stinsă, în care se simţea şi durerea, şi obida, şi jignirea, a zis: Nu ştiu ce voi face cu ea... Of, mi-e frică... aşa că nu-mi vine să mă duc acasă.
      Simeon l-a întrebat liniştit:
      - Dar tu, în vremea asta, de câte ori ai mers la femei?
      - Da, s'a mai întâmplat, răspunse soldatul, ca amintindu-şi de ceva.
     - Deci tu nu ai putut răbda, îi zise Simeon, dar ei crezi că i-a fost uşor?... Ţie ţi-e bine: tu eşti bărbat; dar ea dintr'o singură dată poate să zămislească... Gândeşte-te pe unde ai umblat!... Tu eşti mai vinovat faţă de ea, decât ea faţă de tine... Să o ierţi... Când ajungi acasă primeşte pruncul ca pe al tău, şi vei vedea că totul va fi bine...

     Trecură câteva luni. Simeon a primit o scrisoare de mulţumire de la acel soldat, în care povestea cum, ajungând acasă, tatăl şi mama l-au întâmpinat trişti, iar femeia, şovăielnică şi ruşinată, stătea pe lângă casă cu pruncul în braţe. Lui însă, din clipa când Simeon vorbise cu el în cazarmă, sufletul îi era uşor; cu veselie i-a îmbrăţişat pe părinţi, cu veselie s' dus către soţie, a sărutat-o, pre prunc l-a luat în braţe şi l-a sărutat şi pre el. Toţi s'au înveselit, au intrat în casă, iar apoi au cutreierat satul, vestind rudelor şi cunoscuţilor; iar peste tot el era cu pruncul în braţe. Tuturor le-a fost bine sufleteşte, iar după aceea au trăit în pace.
     Mult a mulţumit soldatul în scrisoare prietenului său Simeon pentru bunul sfat(...)
    Astfel, încă din anii tinereţii Stareţul Siluan minunat a înţeles că pentru pacea între oameni condiţia de neocolit este conştiinţa fiecăruia pentru propria vină.'

(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul,  traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog