'Stareţul Siluan era un om de o deosebită putere a trupului. Mărturie pentru aceasta o poartă, între altele, şi următoarele întâmplări din viaţa sa.
Era încă foarte tânăr, înainte de armată, când, într'o zi de Paşti, după o bogată masă cu carne, fraţii lui s'au dus prin sat iar el a rămas acasă; mama l-a îmbiat cu un <<scrob>>, şi el a primit. Atunci mama i-a gătit un întreg ceaun cu scrob din cinzeci de ouă, iar el a mâncat tot.
În acei ani lucra cu fraţii lui pe moşia cneazului Trubeţkoi şi, de praznice, mergea uneori la cârciumă; câteodată se întâmpla ca într'o singură seară să bea trei litri de vodcă fără să se îmbete.
Odată, pe un ger cumplit, venind după un dezgheţ, se afla la un han. Unul dintre oaspeţii ce înnoptase voia să se întoarcă acasă; mergând să-şi înhame calul, s'a întors degrabă, zicând:
- Ce pacoste! Trebuie să plec, şi nu pot: gheaţa a prins într'un sloi gros copitele calului, şi, de durere, nu mă lasă să o sparg.
Simeon îi spuse:
-Hai că te ajut eu.
În grajd, prinse subsuoară gâtul calului şi zise ţăranului: <<Sparge!>>. Calul a stat neclintit tot timpul; ţăranul a spart gheaţa din jurul copitelor, l-a înhămat şi a plecat.
Simeon, cu mâinile goale putea să ridice un ceaun cu ciorbă fierbinte de pe plită şi să-l aducă la masa la care mâncau cei din artel. Cu o lovitură de pumn putea sparge o scândură destul de groasă. Ridica greutăţi mari şi avea o rară rezistenţă şi la cald, şi la frig; putea mânca mult, şi mult să şi muncească.
Dar acea putere, care mai târziu i-a slujit întru săvârşirea multor nevoinţe deosebit de mari, i-a fost în acea vreme pricina celui mai mare păcat, pentru care avea să aducă o pocăinţă fără seamăn.
Odată, în ziua hramului din sat, când mai toţi sătenii stăteau de vorbă veseli în jurul caselor lor, Simeon se plimba cu tovăraşii săi pe uliţă, cântând la acordeon. L-au întâmpinat doi fraţi, cizmarii satului. Cel mai mare, om de o statură şi putere uriaşă, mare scandalagiu, era mai <<chefuit>>. Când s'au întâlnit, cizmarul a încercat batjocoritor să-i smulgă acordeonul lui Simeon; dar acesta a reuşit să-l înmâneze tovarăşului său. Stând în faţa cizmarului, Simeon îl îndupleca <<să-şi vază de drum>>; dar el, vrând pe semne a se arăta mai presus de toţi flăcăii satului, într'o astfel de zi când toate fetele erau pe uliţă şi căutau asupra priveliştii râzând, a năvălit asupra lui Simeon. Iată cum povesteşte despre aceasta însuşi Stareţul: <<La început am încercat să dau înapoi, dar dintr'o dată mi s'a făcut ruşine că fetele aveau să râdă şi l-am lovit puternic în piept, ceea ce l-a aruncat departe de mine, căzând greoi pe spate în mijlocul drumului (...) A trecut nu mai puţin de jumătate de ceas până când a putut să se ridice, şi cu greu l-au dus acasă. Două luni a bolit dar, din fericire, a rămas în viaţă; însă după aceea multă vreme a trebuit să fiu cu luare aminte: fraţii lui şi tovarăşii lor mă pândeau seara pe la răspântii cu bâte şi cuţite, dar Dumnezeu m'a păzit>>.'
(fragmente preluate din Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu